Aside

Cand austeritatea musca mana celui care a hranit-o

29 Nov

Centrul de greutate al Europei trece zilele acestea prin confruntarea cu spectrul prabusirii monedei unice si al unei recesiuni care se poate converti usor intr-o mare criza economica. Pana si tari cu greutate din zona euro au inceput sa fie lovite de primele raiduri speculative, in timp ce intreaga Europa mediteraneeana traieste primele luni ale echivalentului politic al starii de urgenta. Keynesian fiind, nu ma mir deloc ca austeritatea lansata mai peste tot in Europa si batuta in cuie de Germania ne duce spre dezastru economic si politic.

Si nu e vorba aici de vechea obiectie neoliberala ca austeritatea nu a fost bine executata. O stire interesanta pe acest front vine din biroul lui David Cameron, unde se recunoaste ca in ciuda unui program model de consolidare fiscala, Marea Britanie se confrunta nu numai cu o crestere amarata, ci si cu umflarea deficitului structural, lucru ce va duce la taieri bugetare suplimentare.[1] Adica exact ceea ce keynesienii si alti economisti heterodocsi spun de ani de zile: cand sectorul privat isi reduce investitiile si consumul, daca statul (sau pietele externe) nu continua sa compenseaze reducerile pana in punctual in care sectorul privat isi revine, unul din rezultatele probabile este reducerea generala a activitatii economice si deci venituri bugetare tot mai scazute care duc la cresterea deficitului bugetar.

De suferinta sociala antrenata de aceasta ofensiva politica a macroeconomiei neoclasice nu mai vorbesc, ca o face deja pana si FMI-ul. [2] Vorba regretatului lidei taranist Ion Diaconescu, spusa intr-o reflectie onesta despre terapia de (semi) soc a guvernului Ciorbea: “I-am chinuit pe oameni degeaba.”

 

      x

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: