Prieteni,
In bejenie fiind pana pe 30 martie, Heterodox nu va avea nici un post timp de 9 zile.
Pe curand.
Archive | March, 2012
Pe drum
22 MarEconomia de Mall
22 MarPolitica de laissez faire cu privire la construirea de malluri este un mecanism de vidare a spatiilor centrale de genul de sarm urban pe care il vedem prin anumite orase europene.
Din acest punct de vedere suntem mai aporape de urbanismul madrilen si turcesc. Aflam din ZF ca stocul de malluri din Bucureşti l-a depăşit pe cel din oraşe precum Paris sau München, potrivit unui studiu la nivel european al firmei de consultanţă imobiliară DTZ, potrivit căruia oraşele cu cele mai multe spaţii comerciale în malluri sunt Istanbul şi Madrid. Cele 12 centre comerciale din Bucureşti luate în calcul au o suprafaţă cumulată de 421.000 mp, în timp ce mallurile din Paris măsoară doar 316.000 mp, în timp ce în München sunt 237.000 mp în malluri. Bucureştiul “bate” aceste oraşe şi când vine vorba despre suprafaţa centrelor comerciale raportat la numărul de locuitori, potrivit aceluiaşi studiu: în Bucureşti sunt 186 mp/1.000 de locuitori, faţă de 174 mp în München sau 141 mp în Paris.
Smiorcaiala ca nu avem estetica comertului stradal francez ar trebuie vazuta in contextul in care filosofia urbanismului neoliberal este cea care face dificil acest comert lasand mallurile la liber.
Intre timp:
“Grupul austriac Raiffeisen, prin divizia de dezvoltare imobiliară Raiffeisen Evolution, şi-a înfipt steagul în mijlocul zonei de nord a Capitalei, cea mai bogată din oraş, fiind pregătit să “atace” prin construcţia propriului mall centrul comercial Băneasa, controlat de oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu şi Radu Dimofte.
Proiectul va avea o suprafaţă închiriabilă de aproape 36.000 de metri pătraţi.Proiectul este construit de firma Strabag şi finanţat de Raiffeisen Viena, astfel că se poate vorbi despre o afacere austriacă pe toate planurile. Situat în zona de nord a oraşului, lângă staţia de metrou Aurel Vlaicu şi mărginit de trei artere importante (şoseaua Pipera, Calea Floreasca şi bd. Barbu Văcărescu), Promenada Mall va deservi o zonă de birouri cu o suprafaţă de circa 150.000 mp la momentul finalizării construcţiei.”
De ce nu are statul bani. Cazul redeventelor
21 MarDeci de ce nu are statul bani? Pentru ca lasa prea multi la petrolisti, printre altele.
Ni se repeta la infinit ca nu sunt bani pentru cheltuieli sociale, invatamant, etc. pentru ca nu se poate impozita mai mult. Aceasta pozitie clasica a guvernantei libertariene intemeiata pe teoria statului ca vampir ineficient se lasa rusinata inca o data in cazul redeventelor, adica a impozitelor culese de stat pentru exploatarea resurselor subsolului. Cifrele sunt socante.
In primul rand statul român încasează printre cele mai mici redevenţe din lume din extracţia de petrol. Disporportia e aiuritoare, nivelul acestora fiind de până la cinci ori mai mici decât statele din vârful clasamentului. Daca miscarile de protest social din Romania au nevoie de un punct concret pe agenda, iata unul dintre cele mai bulversante.
Mai precis, in teorie redevenţa este de 3,5% până la 13,5% în funcţie de tipul zăcământului. Practic, Petrom poate aplica acest procent, până în 2014, la valoarea de 26 de dolari pentru un baril, deşi preţul internaţional a depăşit 125. In consecinta, întreaga producţie naţională de petrol a fost cedată anul trecut cu echivalentul a 4 dolari barilul.In consecinta statul a incasat anul trecut doar 85 de milioane de euro din redeventele pe petrol. Asta in conditiile in care Petrom a pompat din Romania 32,6 milioane de barili. Prin comparatie SUA ajunge la 20 de dolari pe baril iar Rusia – la 24.Da, pe bune.Iata un grafic facut de evz:
Dintre ţările care folosesc redevenţe, la coada clasamentului se mai află Brazilia. Atentie, insa. Cu doar 10% tot încasează 12 dolari pe baril, adică de trei ori mai mult decât România. Mai adaugam ca principala companie petroliera braziliana (Petrobras) este de stat. Cum sunt doua treimi din companiile care pompeaza barilul economiei mondiale. Conform unei analize recente, in combinaţie cu impozitul pe profit de doar 16%, ele fac din România una dintre ţările de unde este cel mai convenabil să extragi petrol.
Vestea buna este ca guvernul planuieste sa creasca redeventa pentru transportul de petrol pana la 15%, fata de 10% cat este in prezent. Totodata, redeventa pentru stocarea gazelor naturale va creste de la 3% la 5%, potrivit unui proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului de Finante si citat de Bloomberg. Misacrea e insa timida. Pe ZF se spune ca ‘potrivit reprezentantilor Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), redeventa Petrom pentru titei ar putea ajunge anul acesta la 374 de milioane de lei (104 milioane de euro), in contextul in care valoarea productiei Petrom ar putea ajunge pana la 4 mld.$ (2,52 miliarde de euro) la un nivel al barilului de 120 de dolari.”
E asadar loc de a impune redevente mult mai mari petrolistilor si gazarilor. Cu atat mai mult cu cat spre deoebire de formele de capital mobil conturile lor e alimenteaza dintr-o resursa pe care nu o pot lua cu ei.
Conform unui calcul, calcularea redevenţei în funcţie de preţul de piaţă al petrolului ar creşte sumele încasate de stat de la Petrom de la 387 de milioane de lei anul trecut până la peste 1,8 miliarde de lei, luând în calcul cotaţia actuală. Având în vedere consumul de carburanţi, de circa 375 de milioane de tone, transferul surplusului de redevenţe în subvenţii pentru carburanţi ar scădea preţul benzinei şi motorinei cu aproape 50 de bani pe litru. Totodată, o dublare a redevenţei, până la un nivel asemănător celor din alte ţări, ar scădea cu circa un leu pe litru preţul carburanţilor.
România vinde barilul de 5 ori mai ieftin decât Rusia sau SUA – Taxe & Impozite > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/redeventa-petrom-romania-vinde-barilul-de-5-ori-mai-ieftin-decat-rusia-sau-sua-972590.html#ixzz1pmysBvTk
EVZ.ro
Dezastrul din feroviar
12 MarAuzim ca guvernul iarta CFR de datorii de aproape un miliard de euro. Efectul gestiunii neprofesioniste este evident, masura numirii directorilor pe principii de algoritm politic, sindrom tipic pentru modul in care functioneaza firmele de stat in tarile subdezvoltate. Faptul ca acesti bani sunt transferati catre CFR intr-un moment in care austeritatea a muscat brutal din restul economiei ar trebui sa fie baza reorganizarii gestiunii CFR pe principii meritocratice. Nu tine de astrofizica gasirea unor modele de gestiune eficienta la companii feroviare nationale.
Insa cea mai buna gestiune nu poate sa se lupte cu prioritatea gresita a alocarii de fonduri in infrastructura spre transportul rutier. Anul acesta circa 1,83 miliarde de euro vor merge către bugetul de investiţii al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), doar 990 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru calea ferată. Dacă România alocă o parte mică din fondurile Ministerului Transporturilor pentru întreţinerea şi funcţionarea normală a căii ferate, în Franţa, Austria, Germania sau Anglia fondurile pentru calea ferată ajung la 50%-60% din bugetul ministerului. Jumatate din numarul total de linii si poduri au durata de viata expirata si mai putin de 60 la suta din linii sunt considerata perfect sigure. Chiar daca nu s-ar fi furat nimic de catre directori, banii nu ar fi fost sufiecienti.
E ca in America anilor 50, cand s-a luat decizia tragica de a investi in trasportul rutier desi ulterior s-a dovedit energofag, stresant, costisitor si cu riscuri enorme pentru mediu si securitatea nationala. Avem a patra retea feroviara din Europa ca lungime. Exista inca capacitatea de a produce vagoane si locomotive. Exista inca un invatamant profesional de specialitate. Dezastrul din sectorul feroviar ne poate duce in situatia Argentinei anilor 90, cand s-a ajuns la privatizare, urmata de demantelarea retelei de cale ferata. Intr-o lume in care lupta pentru resurse energetice se anunta a fi brutala, canalizarea de bani publici spre proiecte rutiere faraonice este o greseala penibila.
Concret, cat “taie” pactul fiscal?
1 Marhttp://www.voxeu.org/index.php?q=node/7682
“Average Eurozone public debt is set to peak at 91% of GDP in 2013. Given such a debt level, nominal growth needs to be at least 2.3% in order for the golden rule to apply rather than the debt-reduction rule. Given an average yearly price increase of 1.8% (the average during the period 2000–102), this implies a mere 0.5% in real economic growth – which is extraordinarily low.
For countries with debt-to-GDP as high as 120%, it would only require a 3% nominal growth in order for the golden rule to be more stringent than the debt-reduction rule. If we take into account an average price increase of 1.8%, this implies 1.1% in real economic growth. Such growth is still remarkably low. During the period 1992–2008, only four Eurozone countries had nominal growth below 3% on average during a period of at least four years.3
Even in such rare cases of lacklustre growth, the debt-reduction rule would most likely not be applied in a stricter manner then the golden rule. The Stability Pact explicitly foresees a flexible interpretation of its fiscal rules in case of a protracted period of very low growth. In those circumstances, both the debt-reduction rule and the golden rule would thus be applied in an ad hoc manner.
Finally, if a country has a debt level well above 120%, the debt-reduction rule would again probably not be more stringent than the golden rule. EU rules allow for a less strict application of the debt-reduction rule when the primary balance (which excludes interest expenditure) suggests so. For highly indebted countries, the primary balance will be in a major surplus if the actual deficit would be only 0.5% of GDP. Even for Greece, the debt-reduction rule would hence be of little relevance if it meets its national golden rule.”
Heterodox 